Vrei sa-ti pornesti propria afacere? Aceste linii directoare iti vor fi utile in recunoasterea oportunitatilor care ti se deschid si atingerea obiectivelor tale.
Alegerea afacerii potrivite TIE Citesc mailuri in care tineri intreprinzatori intreaba: "Dispun de suma X, in ce afacere ma sfatuiti sa investesc?". Pentru a identifica tipul de afacere care ti se potriveste, incepe cu ceea ce stii. Daca ai petrecut ultimii 4 ani invatând despre contabilitate sau hobby-ul tau este construirea unor trenulete de lemn, de ce nu iei in vedere respectiva experienta pe care o ai si sa o transformi intr-o afacere de succes? Priveste in jurul tau: exista nevoi pe care TU le-ai putea satisface? Sunt lucruri pe care TU le-ai putea face mai bine? Daca e asa, atunci poate tocmai esti pe punctul de a pune bazele unei afaceri profitabile.
Fa ceea ce iti place, ceea ce iubesti, ceea ce te pasioneaza
Este vital sa incepi o afacere care iti face placere sa o conduci. Multi oameni incep afaceri urmarind un gând obsesiv: "SA MA IMBOGATESC". Atunci când am pus bazele RRVBIUM hr, initial si eu ma gândeam sa scot profit cât mai repede, sau cu alte cuvinte "sa ma imbogatesc". Mi-am dat seama insa ca lucrul la care ma pricep cel mai bine si pe care il fac cu placere este lucrul cu oamenii. Sa pornesti afacerea ta, presupune mult sacrificiu dar si multe impliniri pentru ca ceea ce faci -faci cu pasiune. Când mai am câte un moment de respiro si privesc in urma, imi dau seama cât de inspirata a fost alegerea mea de a nu-mi deschide un magazin IT de exemplu sau un atelier auto. Imagineaza-ti ca lucrezi intr-un loc pe care il urasti dar esti platit regeste. Asa e si cu afacerea ta, atunci când nu-ti place ce faci, in loc sa fie o recompensa... e o pedeapsa.
Nu trebuie sa reinventezi roata, dar poti sa o faci mai buna
Din discutiile cu diferiti prieteni am desprins o idee: pentru a incepe o afacere trebuie sa ai o idee noua, de succes. Parerea mea personala, verificata in practica, este ca o afacere nu se naste din inovatie, ci din necesitate. Cum am spus mai devreme, priveste in jur... sunt lucruri pe care tu le-ai putea imbunatati? Sunt nevoi carora le-ai putea raspunde? Sunt lucruri de care altii au nevoie iar tu le-ai putea realiza?
Concentreaza-te pe un serviciu sau produs
Imi vine in minte o intâmplare. Terminasem facultatea si am mers in vizita la niste prieteni. Acolo am intâlnit un domn care s-a aratat interesat de subsemnatul, in momentul in care am spus ca obiectivul meu profesional este o cariera in Resurse Umane. Dupa mai multe discutii, tratative, negocieri... mi-a dat o carte de vizita si mi-a spus sa-l sun in câteva zile ca sa stabilim o intâlnire. Eram bucuros. Apoi am studiat cartea de vizita. Pe un carton alb, plastifiat, scria: recrutare & selectie, comert en-gros, materiale de constructii. Mesajul pe care mi-l transmitea era "vreau sa fac bani si fac de toate". Multi antreprenori incearca sa ofere totul, la toata lumea. In cazul acesta, calitatea produsului cam are de suferit, mai ales daca este o firma la inceput de drum. O intrebare pentru tine: personal, ai pune un gradinar sa-ti angajeze directorul administrativ? Cred ca ai prins ideea. Concentreaza-te pe o nisa si incearca sa ajungi expert in ceea ce faci! In situatia in care te gândesti la o franciza, studiaza cu atentie contractul. Sunt tot felul de clauze care pot sa nu te avantajeze. Vorbeste cu alti patroni care au luat franciza respectiva. Sunt multumiti?
Tu cu ce esti diferit de competitie?
Daca piata locala de afaceri este saturata cu firme care fac cam ceea ce faci tu, sansele de esec sunt destul de mari. Este necesar sa faci ceva diferit pentru a te diferentia de multime. Iti voi da un exemplu: ia o foaie de hârtie si un creion. Acum deseneaza multe cerculete, pâna umpli foaia. Ceea ce obtii reprezinta piata locala de afaceri. Acum umple un cerculet si transforma-l intr-o bulina neagra. Asta esti tu cu un produs diferit. Priveste foaia. Ce iti atrage atentia? ;)
Graba strica treaba
Gândeste-te la a incepe o afacere ca la un serviciu part-time in timp ce ai job-ul curent. Mai mult de atât, vorbeste cu toti cei pe care ii cunosti. Vorbeste despre produsul pe care il vei oferii. Cere pareri. Ar plati pentru ceea ce tu oferi?
Gabriel Moldovan este Director Executiv la RRVBIUM hr, Orator si Trainer pe teme de Antreprenoriat, Leadership si Planificare Strategica. Mai multe despre proiectele si serviciile RRVBIUM hr la www.rrvbium.ro.
|