"Lasa-l, saracu', ca n-a avut noroc - intreprinderea la care lucra a dat faliment si nu mai face nimeni nimic", "baiatu', saracu', vrea sa munceasca, dar n-are unde, nu-l ajuta nimeni.", "mai bine un salariu mic dar sigur, la stat, decat un salariu mai mare, dar nesigur, la patron" - daca macar una dintre afirmatiile de mai sus vi se pare familiara, atunci ati nimerit exact articolul care trebuie ... De ce ?

Barometrul de opinie publica - cercetare derulata de The Gallup Organization si Metro Media Transilvania a relevat faptul ca 89% dintre romani cred ca statul ar trebui sa asigure locuri de munca pentru toti cei care vor sa munceasca. Pana aici, nimic deosebit - e firesc sa-ti doresti ca, impozitele platite de fiecare dintre noi, sa se transforme, in cele din urma, in bunastare sociala. Partea proasta este ca, dintre acesti 89% din romani, 55% isi doresc ca statul sa creeze intreprinderi (de stat, fireste), in timp ce doar 38% dintre ei vad sprijinul statului constand in incurajarea sectorului privat. Cu alte cuvinte, dintre fiecare doi romani, unul asteapta ca statul "sa-i dea ceva de lucru; orice"... Am o rugaminte: daca sunteti dintre aceia, nu cititi in continuare, n-are rost ...

Este de notorietate faptul ca statul este un foarte prost administrator. In sprijinul acestei afirmatii vin urmatorii factori:

• structura de organizare ce faciliteaza responsabilitatea de tip colectiv (nimeni nu poate fi tras, cu adevarat, la raspundere);
• climatul ce favorizeaza suprapunerea intereselor personale/de grup in detrimentul celor societale (coruptie);
• sistemele de angajare in structurile administrative (bazat, cu preponderenta, pe diplome si nu pe abilitati) ce favorizeaza o anumita uniformizare din punct de vedere al competentelor

Cu toate acestea, unul din doi romani isi doresc sa lucreze intr-un sistem gestionat in conditiile descrise mai sus. Ma intreb ce resorturi ar fi putut genera si intretine aceasta stare de spirit. O fi obisnuinta celor peste 40 de ani in care sistemul de stat era singura varianta, o fi disperarea pe care numai lipsa de alternative ti-o poate da, o fi noua clasa de angajatori privati (buna parte dintre ei de o calitate profesionala si morala mai mult decat indoielnica), nu stiu. Ceea ce stiu, cu siguranta, este ca acest tip de mentalitate este pe cat de peren, pe atat de pagubos. Aceasta resemnare mascata (eu vreau sa muncesc, dar statul nu-mi da de lucru), aceasta abdicare de la orice forma de lupta pentru afirmarea calitatilor profesionale, nu pot duce decat la cronicizarea unei societati si asa mult-incercata de perpetua tranzitie la economia de piata.

Dragi cititori, ne-am invatat sa-i hulim (unori pe buna dreptate, insa rareori in urma unei analize obiective) pe cei care "indraznesc sa fie altfel" - sa porneasca o afacere, sa creeze locuri de munca etc, insa, de asemenea, nici nu facem nimic sa iesim din anonimatul mainii intinse. Dragi cititori, viata nu-i un basm: aici nu vine nimeni sa-l ajute pe Fat-Frumos cu o sabie fermecata sau cu un cal nazdravan si nici zanele bune nu se inghesuie in spatiul nostru mioritic. Singura solutie este sa incercam sa ne ajutam intre noi si ... fiecare pe el insusi...

Este adevarat ca mentalitatile se schimba mai greu, insa faptul ca "se poate si altfel" este o dovada a faptului ca aceasta schimbare incepe sa se produca. Veti spune ca tonul articolului este defetist, ca rezultatele analizei sunt viciate de prezumtii pesimiste. Nu ! Exista o oportunitate ce caracterizeaza economia noastra: CONCURENTA intre companii, si, orice ar spune manualele de resurse umane, exista concurenta benefica intre angajati. Tocmai datorita acestei concurente, incetati sa asteptati sa "vi se intample" si incepeti sa luptati pentru a castiga ceea ce va doriti.

SUCCES !

Autor: Adrian Ciocodan - General Manager

Smartbox - Active Learning Experiences